Serviciul de evaluare şi orientare şcolară şi profesională / CEOSP oferă servicii de evaluare, de asistență psihoeducațională, de orientare școlară și de orientare profesională a copiilor, a elevilor și a tinerilor cu cerințe educaționale speciale.
Scopul evaluării, asistenţei psihoeducaţionale, orientării/reorientării şcolare şi profesionale a copiilor, elevilor şi a tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) este identificarea nevoilor specifice ale acestora şi asigurarea condiţiilor optime de integrare şcolară, profesională şi socială.
Cererea de realizare a evaluării poate fi făcută, după caz, de către părinte/tutore legal instituit/şcoala/instituţii educaţionale/instituţii ale statului.
Evaluarile realizate de CEOSP sunt înaintate Comisiei de Orientare Școlară și Profesională (COSP) care poate recomanda:
- integrare în învățământul de masă,
- orientare spre învățământul special,
- școlarizare la domiciliu,
- școlarizare în spitale,
- alternative educaționale.